Se spune că eroii nu mor niciodată. Că jertfa lor supremă scrie cu sânge istoria neamului lor. Și nimeni, niciodată, nu ar putea să le reducă meritele sau numele. Noi, oamenii de rând, care avem acum o patrie prin sacrificiul lor, ar trebui să le urmăm modelul și crezurile. Poate unii dintre voi vor spune că nu mai e la modă să cinstești eroii. Eu v-aș contrazice energic și v-aș asigura că eroul este una dintre puținele personalități care nu se vor demoda nicicând. De ce? Pentru că el ne zâmbește de dincolo de moarte, ținând sus stindardul credinței și al naționalismului curat, reflectat în dragostea de țară și de glie. 

Întotdeauna, imaginea eroului va fi strâns legată de ideea de naționalism. Nu, naționalismul nu este ceva rău. Conotațiile extremiste conferite acestui cuvânt în zilele noastre au devalorizat conceptul, ducându-l adesea în derizoriu. E adevărat că unul dintre sensurile atribuite oficial acestui termen se referă la doctrina politică bazată pe apărarea intensă și exagerată a drepturilor unei națiuni. Dar naționalismul pur, pentru mine, este sinonim cu iubirea de patrie, fără a-l împinge defel către extreme sau către anumite tendințe xenofobe ori rasiste. 

Una dintre cele mai importante figuri eroice ale României este Ecaterina Teodoroiu. Născută la Târgu Jiu, pe plaiuri gorjene, la 15 ianuarie 1894, sub numele de Cătălina Vasile Toderoiu, tânăra speranță a armatei române a fost contemporană cu concetățeanul său, marele sculptor Constantin Brâncuși. 

Instruită pentru a deveni învățătoare, destinul Cătălinei a luat o cu totul altă întorsătură odată cu intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei (Franța, Imperiul Britanic și Imperiul Rus). Fiind prima dată cercetașă în organizația « Păstorul Bucur », ea a devenit asistentă medicală din dorința de a-i îngriji și a-i vindeca pe soldații români răpuși în teatrul de război românesc. Dar lucrurile nu rămân așa pentru mult timp. Tânăra domnișoară nutrea de ceva timp dorințe ascunse, ba chiar interzise la acea vreme unei femei. Și poate nu ar fi îndrăznit niciodată să le pună în practică, dacă șirul evenimentelor din război nu i-ar fi lovit din plin familia. 

Cu dragostea de țară înrădăcinată adânc în inimă și cu răzbunarea arzând mocnit în toată ființa ei, după ce dușmanii patriei îi omorâseră trei frați în lupte, Cătălina s-a înrolat ca voluntară pe front, remarcându-se prima dată în bătăliile din 1916. 

În octombrie 1916, Toderoiu a participat la acțiunea de apărare a populației civile, după ce trupele germane au luat cu asalt Munții Gorjului. Curajul enorm și spiritul de sacrificiu au evidențiat-o încă de atunci, iar după ce în noiembrie 1916 a fost rănită de două ori și spitalizată, eroina a fost decorată de însăși Majestatea Sa, Regina Maria. 

Un episod palpitant și deopotrivă impresionant din scurta viață a tinerei voluntare a fost cel din octombrie 1916, când ea a căzut prizonieră în mâinile ostașilor germani. Într-o zvâcnire de moment, condusă de același curaj nemărginit care a consacrat-o, eroina de la Jiu a împușcat santinela germană și a evadat din rândul captivilor, deschizând din acel moment un lung drum de fapte pline de bravură. Imediat după întâmplarea care a făcut-o celebră, Ecaterina a fost avansată la gradul de sublocotent. Astfel, a ajuns să coordoneze un pluton de infanterie al Armatei Române în timpul bătăliei de la Mărășești, din august 1916. A căzut la datorie în seara zilei de 22 august/3 septembrie 1917, împușcată în inimă de gloanțele inamice, chiar în ultimele ceasuri înainte de încheierea ostilităților. 

Despre domnișoara soldat care a marcat istoria Armatei Române, generalii și personalitățile vremii au avut numai cuvinte de laudă. Un exemplu în această direcție îl constituie comandantul Companiei a 8-a, Regimentul Gorj, care afirma despre Cătălina următoarele chestiuni: „Nerămânându-i pe lume (n.r. Ecaterinei), după cum declară domnia sa, decât singurul frate din Compania a 8-a Regimentul 18 Gorj, se hotărî să lupte ca soldat lângă dânsul, spre a îmbărbăta pe soldaţi să-şi elibereze pe mama sa. Într-adevăr, în ziua de 16 octombrie 1916 dimineaţa, tocmai pe timpul loviturii furioase ce am dat cu Divizia noastră, distrugând Divizia 11 Bavareză, trecând să observ mersul luptei a Secţiei a II-a de Mitraliere a Regimentului 18 Gorj din compania ce comandam, am întâlnit în drum pe domnişoara Teodoriu Ecaterina cu fratele ei, care tocmai îi arăta cum se încarcă arma, ochirea şi punerea baionetei. Întrebând-o ce voieşte cu aceasta, mi-a răspuns că se duce la Schela să-şi scape pe mama sa. De aici înainte cercetaşa Teodoriu Ecaterina a luptat cu arma în mână lângă fratele său, constituind un adevărat exemplu eroic pentru soldaţi, cu care a îndurat toate greutăţile şi de care nu s-a despărţit nici un moment, chiar când compania pornea la asaltul cu baioneta, după cum mi-au istorisit mulţi dintre oamenii companiei mele, în special sergentul Safta Pavel din Compania de Mitraliere, comandantul Secţiei a IV-a care a luptat mai ales în timpul retragerii din Oltenia, împreună cu Regimentul 18 Gorj … Ca o concluzie, părerea mea intimă în calitate de instructor al legiunii din care făcea parte, este că cercetaşa Teodoriu a fost o domnişoară corectă şi a dat dovadă de mult curaj, abnegaţie până la deznădejde şi iubire familiară, în plus convingerea îndeplinirii îndatoririlor conştiincioase a Legii Cercetaşilor, meritând toată admiraţia acestei Jeana d’Arc a noastre, ce se cuvine a fi recompensată, chiar dacă neseriozitatea vârstei sale încă fragede i-ar da aparenţa unei vivandiere din vechea armată franceză”. Asemuirea eroinei noastre naționale cu Jeanne D’Arc, emblemă istorică a Franței, supranumită și „Fecioara din Orléans”, nu este deloc întâmplătoare. Similitudinile sunt multe. De la vârsta apropiată, la frumusețe, principii și curaj, până la sfârșitul lor tragic care a zguduit cele două națiuni latine. Coincidență, sau pur și simplu destin, trupele aliate venite în ajutorul românilor la Mărăști, Mărășești și Oituz au fost tot franceze, conduse de bravul general Berthelot. Este posibil chiar ca tânăra „fecioară de la Jiu” să fi fost inspirată în alegerile și în deciziile sale chiar de către eroina franceză care a murit arsă pe rug în 1431, fiind beatificată de Biserica Catolică la 1905. 

Scurta existență a Cătălinei Vasile Toderoiu a fost iremediabil pecetluită de onoare, curaj, patriotism, și încununată cu sacrificiul suprem. Despre ideea de sacrificiu, filosoful francez Georges Bataille afirma: „Sacrificiul nu este nimic altceva decât realizarea lucrurilor sfinte.” Sfântă a fost și misiunea tinerei voluntare de la Tg-Jiu. Iar în memoria ei, a fost instaurat în orașul său natal un muzeu, aflat chiar în casa în care s-a născut Ecaterina. Locuința tradițională a fost construită pe la 1884, însă ea a fost transformată în muzeu în anul 1938. Dacă vreodată aveți drum pe la Târgu Jiu, nu uitați că reședința județului Gorj nu este doar „patria lui Brâncuși”, ci și „teritoriul” celei mai faimoase eroine din istoria României! Așa că ar fi păcat să nu vizitați casa memorială „Ecaterina Teodoroiu”. Locul unde a început Povestea...           

S urse articol:
https://www.radioromaniacultural.ro/portret-ecaterina-teodoroiu-legenda-eroinei-de-la-jiu-si-pildele-sacrificiului-ei-suprem/
https://www.vice.com/ro/article/n7b89b/cine-e-ecaterina-teodoroiu-prima-femeia-pe-bancnota-de-20-lei-romania
https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/legenda-ecaterinei-teodoroiu-ce-spun-arhivele-militare