STOP Carieră! Educație Comunitară Blog Donații Echipă Contact

25 Octombrie 2021 / Delia Mitroi

Fundația "Valea Bistriței", retrospectiva anului 2021. Dorințe și obiective în anul 2022

Bine ați venit în 2022! Fundația „Valea Bistriței” vă urează un an nou fericit, îmbelșugat și cât mai productiv, dar și multă sănătate, pentru a putea realiza tot ceea ce vă propuneți! 

La scară globală, anul 2021 a fost unul cu multe provocări. A fost un an greu, de pandemie, care a continuat să ne ofere lecție după lecție și să ne arate cât de vulnerabilă este ființa umană în fața naturii și a morții. Însă din fiecare experiență, avem cu toții de învățat. Firea umană este adaptabilă și menită să caute și să găsească soluții la orice problemă pe care i-ar arunca-o la fileu viața. 

La nivel național, anul 2021 a fost unul greu, din perspectiva efectelor virusului COVID-19, dar și din punct de vedere economic. A fost, totuși, o perioadă mai bună decât cea din 2020, una în care, dincolo de problema pandemiei, am încercat să găsim și metode de protejare a naturii și de combatere a încălzirii globale, în tandem cu normele europene din acest domeniu. Dar drumul bun pe care s-a pornit la inițiativa Comisiei Europene este anevoios și se complică pe zi ce trece, într-o țară încă dominată de corupție, de rețele „clientelare” și de interese meschine și egoiste. 

În acest context, noi nu ne-am pierdut cu firea, nu ne-am risipit visurile și nici nu am dat înapoi. Din contră, am ales să luptăm cu sistemul de aproape și am pus bazele fundației „Valea Bistriței”, încă din luna august a anului trecut. 

Prin acțiunile întreprinse la nivel local, în comunele de pe malul Bistriței Gorjene, ONG-ul „Valea Bistriței” luptă pentru a proteja mediul înconjurător și a contribui în cât mai mare proporție la consolidarea unei regiuni mai curate, mai corecte față de implementarea politicilor de mediu, mai oneste și mai prietenoase cu natura. În acest sens, pe parcursul anului 2021, fundația noastră a desfășurat câteva activități de ecologizare și de promovare a localității Peștișani, inclusă în Nordul Gorjului de Vest, ca parte din situl „Natura 2000”. De exemplu, evenimentul „Schimbarea începe cu noi!”, derulat pe data de 23 octombrie 2021, s-a concretizat într-o ecologizare foarte eficientă a unei zone lărgite de pe raza localității Peștișani. 

O altă acțiune cu care ne mândrim este și cea mai recentă, organizată în preajma Crăciunului în aceeași comună gorjeană, și intitulată sugestiv „Un Crăciun mai ecologic”. Acest proiect educațional dedicat elevilor de la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” s-a încheiat cu succes, cu brăduți ecologici confecționați de liceeni și cu premii pentru cei mai iscusiți participanți. 

Pentru 2022, echipa „Valea Bistriței” își propune să continue și să intensifice munca pentru protejarea naturii sălbatice din zona „Nordul Gorjului de Vest”, să promoveze ecoturismul și vizitele turiștilor români sau străini în regiune, și să-și aducă aportul, prin diverse programe, la informarea comunităților locale pe tema bunelor practici față de natură. 

Dorința noastră cea mai mare la început de an este să atragem și să angrenăm în proiectele noastre un public tot mai numeros, care să se implice în activitățile ONG-ului și să ne ajute să devenim mai populari și mai puternici decât suntem deja. De asemenea, intenționăm să punem în aplicare noi strategii prin care să apropiem tinerele generații de natură. Ne dorim, totodată, o conștientizare permanentă a importanței mediului înconjurător pentru îmbunătățirea calității vieții. Și în toate aceste obiective și năzuințe ale noastre, factorul uman este esențial. Fundația „Valea Bistriței” funcționează prin și pentru oameni, favorizând încă de la început comuniunea dintre om și natură. De aceea, sperăm ca 2022 să fie un an mai bun, mai generos și mai bogat, atât pentru localnicii de pe Valea Bistriței de Gorj, cât și pentru toți românii din țară și din diaspora.