18 Ianuarie 2022 / Delia Mitroi
Dacă în articolul anterior prezentam Gorjul ca pe tărâmul unor mari legende naționale (Constantin Brâncuși, Tudor
Vladimirescu, Ecaterina Teodoroiu, Tudor Arghezi, Maria Lătărețu), dar și ca pe
un puternic centru cultural, descoperind împreună principalele muzee și case
memoriale din zonă, astăzi vom evidenția o altă latură a județului din Oltenia.
Este vorba despre atracțiile turistice care aduc cei mai mulți vizitatori în
regiune: mănăstirile și obiectivele naturale (peșterile,
cheile sau stațiunile montane).
Mănăstirea
Tismana
Cetate veche de
peste 600 de ani, în care s-au scris sute de episoade răvășitoare din istoria țării
noastre, mănăstirea Tismana reprezintă astăzi unul dintre cele mai vizitate
obiective turistice din țară. Încărcată cu o spiritualitate aparte și ridicată
la poalele munților, într-un peisaj de
basm, Tismana a fost primul așezământ monahal de pe teritoriul actual al
României.
Prima biserică ce
a stat la baza mănăstiri din prezent a fost construită de Cuviosul Nicodim cel
Sfințit de la Tismana, apoi finalizată în vremea domniei voievodului Țării
Românești Dan I, la 1385. Rolul mănăstirii Tismana nu a fost doar de Casă a
Domnului, ci și acela de cetate de apărare, în special în secolele XVII-XVIII. Mai
mulți domni din dinastia Basarabilor s-au închinat și au fost găzduiți perioade
mai scurte sau mai îndelungate în biserica ce poartă azi hramul Maicii
Domnului.
În anul 1943, în
timpul celui de-al doilea război mondial, mareșalul Antonescu a ascuns o parte
din tezaurul românesc în beciul mănăstirii și într-o stâncă din apropierea
acesteia, pentru a nu putea fi găsit de trupele rusești. Astăzi, după ce secole
de-a rândul și-a adus aportul la conturarea destinului Țării Românești așa cum
îl știm noi, mănăstirea Tismana a devenit un loc sacru de pelerinaj pentru toți
creștinii ortodocși care o vizitează în număr mare în fiecare lună a anului.
Mănăstirea Lainici
Atestată
documentar în secolul XVIII, actuala mănăstire Lainici a fost clădită în anul
1817 pe ruinele altor două vechi biserici. La fel ca în cazul Tismanei,
apariția acestui lăcaș sfânt este legată tot de expedițiile Sfântului Nicodim
în zonă. Se crede că denumirea sa ar proveni de la numele unui trib geto-dacic
din regiune. De asemenea, soarta bisericii cu hramul Izvorului Tămăduirii a
fost una adesea nedreaptă și nemiloasă, fiind prădată de mai multe ori de turci
sau de germani, în timpul unor bătălii sângeroase.
Se spune că unul
dintre momentele de cumpănă ale lăcașului sfânt ar fi fost cel al ascunderii
lui Tudor Vladimirescu, vânat de turci după ce a răsculat poporul împotriva
stăpânirii otomane. Atunci, de mânie, păgânii au devastat biserica și l-au ucis
pe călugărul Maxim, cel care l-ar fi ajutat pe pandur să se facă nevăzut.
Mănăstirea Lainici se află la 32 de kilometri de municipiul Târgu Jiu, în
defileul Jiului, constituind una dintre cele mai frumoase și mai autentice
așezăminte monahale din România.
Peștera Muierii
În Depresiunea
Getică a Olteniei, la 55 de kilometri de Tg-Jiu, peisajul ticsit de vegetație
și de faună bogată este imperial completat de o peșteră grandioasă alcătuită
din calcare mezozoice. Este chiar Peștera Muierii, obiectiv natural frecventat de
numeroși turiști, în comuna gorjeană Baia de Fier.
Peștera se întinde
pe 1228 de metri, dintre care doar 573 metri le sunt accesibili turiștilor. Amenajată
pe mai multe încăperi, adăpostește la interior câteva atracții pe care vizitatorii
doresc să le vadă cu prioritate. Este vorba despre Galeria Electrificată,
Cupola înaltă de 17 metri, în care se găsesc colonii de lilieci, Bazinele Mici,
Bazinele Largi, Domul Mic, Sala Altarului, Valul Altarului, Candelabrul Mare,
Amvonul și Stânca Însângerată.
Interesantă este
și denumirea peșterii, ce ar proveni de la femeile care conduceau bătrânii și
copiii în acest refugiu sigur, pe când bărbații satului luptau în război.
Peștera și Mănăstirea Polovragi
La poalele
munților Parâng, pe malul Oltețului, natura a desenat în rocă o altă peșteră de
o frumusețe izbitoare - Peștera Polovragi, mândria județului Gorj. Loc al
legendelor și al superstițiilor geto-dacice, obiectivul este astăzi adăpost
pentru o serie de atracții turistice extrem de originale și de interesante.
Între acestea, menționăm Tronul lui Zamolxe (un scaun care i-ar fi aparținut războinicului grec
devenit zeul strămoșilor noștri), Cuptorul Dacic, Camera Albă, Culoarul
Stâlpilor, Culoarul Sufocant și Tavanul Însângerat. Coloniile de lilieci sunt
prezente și în această formațiune calcaroasă, ei fiind o specie particulară și
protejată prin lege.
Primele mele
amintiri dintr-o excursie școlară se leagă de peștera Polovragi și mai ales de
„lacrimile lui Zamolxe”, picături de apă înghețată, despre care am aflat pe
când aveam doar 9 ani. Pe atunci, eu chiar credeam că zeul preaslăvit de daci a
plâns cândva în acel loc. Și făcusem o asociere cu icoanele care plângeau în
biserici sfinte, un soi de analogie cu adevărat impresionantă în mintea unui
elev de școală primară. De aceea, peștera Polovragi este un loc minunat și
pentru copii. Pentru că le stârnește o emoție pe care o vor păstra întotdeauna
vie în sufletele lor.
La marginea
comunei Polovragi, se înalță semeață o mănăstire de maici, cu o tradiție veche
de jumătate de mileniu. Poartă numele de Mănăstirea Polovragi și este clasată
ca monument istoric sub codul LMI GJ-II-a-A-09356. Aceasta se alătură
obiectivelor turistice românești de mare interes pentru protejarea patrimoniul
cultural național.
Stațiunea Rânca
La poalele
vârfului Păpușa din masivul Parâng, se întinde mândră, decorată de un peisaj
mirific zugrăvit în culori de sezon, cea mai înaltă stațiune turistică din
România, Rânca. Parte din orașul gorjean Novaci, localitatea se află la mare
căutare printre vizitatori, indiferent de anotimp.
Celebră în toată
Europa pentru pârtiile sale de schi și adorată de amatorii sporturilor de
iarnă, stațiunea Rânca adună cu fiecare an ce trece mai mulți turiști, devenind
din ce în ce mai aglomerată și mai dezvoltată din punctul de vedere al
infrastructurii. Dar imaginați-vă că n-a fost mereu așa! Iar de la un sat
izolat din creierii munților, aflat la 1700 de metri altitudine, Rânca s-a
transformat abia la 1937 în stațiune montană, printr-un proiect implementat de
prim-ministrul României de la acea vreme, liberalul Gheorge Tătărăscu, la
inițiativa avocatului Dumitru Brezulescu.
Cheile Sohodolului
Una dintre cele
mai deosebite rezervații naturale din țară este întâlnită tot pe suprafața
județului Gorj, la doar 15 km de Târgu Jiu. Cheile Sohodolului, numite inspirat
și „Canionul Gorjului”, reprezintă un alt dar al naturii pentru poporul român. Formate
pe o arie acoperită de vegetație sălbatică, cu păduri stufoase ce adăpostesc la
umbra lor peste 300 de specii de plante, Cheile Sohodolului expun peisaje demne
de redat în cele mai frumoase fotografii, picturi sau pasaje literare.
Pe măsură ce
înaintezi din zona comunei Runcu, pestrițul relief carstic este completat de
alte atracții turistice impresionante. Sunt obiective naturale precum Peștera
Gârla Vacii, Inelul, Peștera Popii, Fusteica sau Nările. O plimbare cu mașina
pe șosea, cu bicicleta, sau chiar la pas, vă va oferi o experiență de neuitat
în inima Gorjului. Acolo unde natura a săpat în stâncă dorul de țară și de pământul
străbunilor. Acolo unde mi-am creat un colaj de amintiri pentru o viață.
S
urse articol:
https://www.radioromaniacultural.ro/manastirea-tismana-cel-mai-vechi-asezamant-monahal-din-tara-romaneasca-2/
http://www.romanianmonasteries.org/ro/alte-manastiri/tismana
https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-lainici-67815.html
http://www.manastirea-lainici.ro/istoric/
https://mitropoliaolteniei.ro/subpagina/manastiri/judetul-gorj/manastirea-lainici/
https://www.infoghidromania.com/pestera_muierilor.html
https://www.europafm.ro/legendele-legate-de-pestera-muierilor-galerie-foto/
https://transatravel.ro/atractii/pestera-muierilor
https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mitropolia-olteniei/manastirea-polovragi-68217.html
https://pesterapolovragi.ro/
https://blog.travelminit.ro/pestera-polovragi-una-dintre-cele-mai-frumoase-atractii-din-parang/
https://www.turistinfo.ro/ranca/
http://www.papusa-ranca.ro/istoria_ranca.php
https://runcugorj.ro/cheile-sohodolului/
http://www.montaniarzi.ro/cheile-sohodolului-poarta-raiului-din-gorj/
https://blog.travelminit.ro/cheile-sohodolului-frumosul-canion-din-judetul-gorj/