Astăzi este prima zi a primăverii, iar românii sărbătoresc cu entuziasm și bucurie Mărțișorul. Vechi de pe vremea daco-romanilor, sau, potrivit unor surse arheologice mai recente, și mai vechi, de peste 8 mii de ani, Mărțișorul poartă în autenticul său șnur alb-roșu tradiții și legende de neuitat.  

Micuțul obiect (bijuterie sau figurină cu forme și culori diverse) care se dăruiește în general doamnelor și domnișoarelor de 1 Martie reprezintă un simbol al primăverii și al renașterii naturii. Totodată, în zilele noastre, când fiecare sărbătoare laică sau religioasă este mai mult sau mai puțin comercializată sub influența puternică a globalizării, unele mărțișoare ies din tiparul clasicelor broșe, devenind și comestibile.   

În credința românească, există mai multe variante ale legendei din spatele Mărțișorului. Cea mai comună dintre acestea se leagă de baba Dochia, despre care se crede că ar fi fost fiica regelui dac Decebal. După războiul prin care trupele romane au cucerit Dacia, se spune că între împăratul cotropitor Traian și prințesa Dochia s-ar fi înfiripat o poveste de dragoste. Dorind să-l părăsească pe Traian și să fugă cu oamenii ei, dacii liberi, în munți, fata i-ar fi cerut lui Zamolxe să o ajute, să o dezlege de acea patimă chinuitoare a iubirii. Drept răspuns, zeul suprem al dacilor ar fi transformat-o pe Dochia în stană de piatră. Relația interzisă dintre Dochia și Traian ne-a dus cu gândul, de-a lungul a două milenii, la mitul etnogenezei poporului român. 

O altă legendă ne informează tot despre Dochia, ajunsă de data aceasta la bătrânețe ca mamă a tânărului Dragobete, însurat cu o fată foarte frumoasă. Această fată era detestată de soacra ei, care își dorise pentru Dragobete o altă mireasă. Pentru a-i pricinui necazuri și chiar moarte, baba Dochia și-a trimis nora într-o zi geroasă să spele în albia unui râu înghețat un ghem de ață negru, până ce avea să se albească. Cu mâinile însângerate, ajunsă la capătul puterilor, sărmana fată n-ar fi avut avut nicio șansă de a se mai întoarce vie în casa bărbatului ei. Dar văzând-o atât de necăjită și de rănită, Domnul Iisus Hristos i-a ieșit în cale și, oferindu-i o floare albă de primăvară, i-a albit ghemul de ață negru. Bucuroasă, nora babei Dochia s-a întors acasă cu ghemul alb și cu floarea primăverii în mână, explicând că a fost salvată de primăvară. Soacrei sale înfuriate nu i-a venit a crede isprava tinerei și, pentru a se convinge pe propria-i piele că primăvara a venit atât de repede, a plecat pe munte cu oile sale, înarmată cu « nouă cojoace ». Pe măsură ce bătrâna urca mai la munte, soarele o încălzea mai intens, așa că mai lepăda câte un cojoc. În cele din urmă, ajunsă în vârful munților, baba Dochia a fost prinsă de un ger năpraznic fără ultimul dintre cojoacele sale, și s-a prefăcut în stană de piatră. La fel s-a întâmplat și cu oile ei. Deși povestea este una cât se poate de fictivă, pesemne rod al imaginației bogate a poporului român, în Munții Ceahlău s-a găsit stânca numită Dochia, ce ar sta ca mărturie acelor fapte legendare. Poveștile babei Dochia stau și la originea mitului babelor, dedicat celor 9 zile de la începutul lui martie, în care iarna și primăvara se luptă pentru supremație. 

Un alt mit întâlnit mai ales în regiunea Olteniei, chiar în satele de pe malul Bistriței Gorjene, ni-l amintește pe Mărțișor ca pe un tânăr chipeș român, care a eliberat Soarele din mâinile zmeului cel rău. Se crede că în vremuri demult apuse, Soarele s-a desprins din cer și a luat chipul unei fecioare cu părul bălai, pentru a trăi printre oameni. Dar zmeul a răpit-o de la o ceremonie, ținând-o prizonieră timp de un an, în care oamenii au simțit acut absența soarelei pe Terra, devenind tot mai triști și mai deznădăjduiți. Atunci, Mărțișor s-a hotărât să plece în căutarea fetei răpite. A găsit castelul zmeului cel rău și s-a luptat cu el până la moarte. Deși l-a învins pe zmeu și a obținut eliberarea soarelui, rănile sale, care au însângerat zăpada, l-au dus într-un final la pieire. Albul zăpezii amestecat cu sângele tânărului viteaz s-a prefăcut într-un șnur, șnurul lui Mărțișor, cel dăruit de români la fiecare început de primăvară. Simultan, atât în tradiția românească, cât și în tradiția unor state bacalnice, precum Bulgaria sau Macedonia, mărțișorul transmite ideea de sacrificiu, de luptă a binelui care învinge întotdeauna răul. 

Cu excepția superbelor legende legate de Sărbătoarea de 1 Martie, românii, în special cei de la sate, acordă o atenție deosebită tradițiilor și superstițiilor din această zi. Astfel, în unele zone (Banat, Maramureș sau Moldova), fetele sunt cele care oferă mărțișoare băieților, ca recunoștință pentru gestul de sacrificiu făcut odinioară de tânărul Mărțișor. În schimb, în restul țării, doar băieții dăruiesc mărțișoare prietenelor, colegelor, partenerelor și mamelor.    

Dincolo de micuțele cadouri simbolice, care sunt adesea însoțite și de flori, mai există câteva obiceiuri de care unii români țin cont pe data de 1 Martie. De exemplu, se crede că în această zi nu trebuie să te cerți cu nimeni, pentru că riști să rămâi certat tot anul cu persoana respectivă. Nu este bine nici să mături sau să faci curățenie, deoarece se zice că îți cureți sau îți mături norocul. Dacă plouă de această sărbătoare, oamenii din unele sate transilvănene și oltenești, obișnuiesc să se spele pe față cu apa de la ploaie pentru a fi mai sănătoși și mai frumoși. Dacă este zăpadă, atunci se topește apa din omăt, iar fetele se spală cu ea pe chipuri pentru a fi iubite tot anul de aleșii inimilor. 

O altă superstiție faimoasă se referă la cele nouă babe. Fiecare dintre noi ar trebui să aleagă (în funcție de preferința numerologică sau de data nașterii). Se spune că, dacă ziua aleasă este una caldă și senină, vom avea un an bun, presărat cu bucurii. Dacă, din contră, ziua aleasă este friguroasă, ploioasă sau mohorâtă, atunci vom fi puși la încercări grele pe tot parcursul anului. 

Pe Valea Bistriței Gorjene, copiii sunt cei mai încântați de tradițiile Sărbătorii de 1 Martie, dăruindu-și unii altora mărțișoare și ghiocei, după ce și-au ales « baba » cu multe zile înainte. Șnurul celui mai drag mărțișor primit se poartă la mână o lună întreagă, pentru a-l proteja pe purtător de farmece și de gânduri rele, apoi se leagă de un copac înflorit și se pune o dorință. De asemenea, în primele zile de primăvară, sătenii din această zonă evită să privească spre cuiburile berzelor chircite sau adormite, pentru a nu le vedea așa și a se îmbolnăvi în anul viitor. Ei caută să privească mereu spre cer, pentru a vedea prima dată barza aflată în zbor. Astfel, ei cred că vor avea parte de sănătate și de noroc tot anul. 

Primăvara românească începe întotdeauna cu eternul și sublimul simbol al mărțișorului. Atât de puternică a fost influența acestuia, încât, în anul 2017, printr-un dosar UNESCO multinațional (la care au participat România, Republica Moldova, Bulgaria și Macedonia), mărțișorul a fost înscris în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității. În prezent, împletind valori morale precum dragostea de aproape și de patrie, sacrificiul, altruismul sau respectul față de tradiție, și promovând imaginea României pe plan internațional, mărțișorul înseamnă mai mult decât un simplu dar. Mărțișorul semnifică spiritul și evoluția unui popor, pasiunea, vigoarea și nemurirea strămoșilor.  

Surse Articol:
https://destepti.ro/legendele-martisorului
https://www.libertatea.ro/stiri/legenda-martisorului-tu-stii-care-este-povestea-snurului-alb-rosu-1301041
https://www.gorjonline.ro/traditii-si-obiceiuri-de-martisor-ce-trebuie-sa-nu-faci-in-prima-zi-din-martie/
https://adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/martisorul-traditie-cale-disparitie-1_512f265600f5182b85b28a23/index.html