10 Martie 2022 / Delia Mitroi

Tudor Vladimirescu, un erou și o dramă. File din viața pandurului de la Jiu

Curajul e taina finală; învinge acela care este dispus să moară. (Nicolae Steinhardt).   

În rândul personalităților care au marcat istoria Olteniei și pe cea a țărilor române, Tudor Vladimirescu ocupă un loc fruntaș. Eroul cu ambiții naționaliste, care a dorit să scape țările române de sub jugul otoman și a reușit să cheme la răscoală țărani și boieri români deopotrivă, a fost un lider carismatic. Un revoluționar care a dorit din răsputeri să schimbe destinul „norodului“, căci în ochii lui „patria se cheamă poporul, iar nu tagma jefuitorilor“. Un luptător pentru autodeterminare și neatârnare, un spirit justițiar care, dincolo de controversele din jurul personalității sale și a legăturii misterioase cu gruparea Eteria, a scris istorie prin acțiuni pline de bravură. 

Dar soarta eroilor este de cele mai multe ori dramatică și tristă. Căci în vremuri demult apuse, precum cele de la sfârșitul secolului al-XVIII-lea –  începutul secolului al-XIX-lea, n-ai fi putut să te naști într-un bordei și să conduci lumea. Ei bine, Tudor a fost la un pas de a realiza ceea ce mulți nici n-ar fi visat vreodată. Și totuși, cum i-a început povestea? Unde i-au fost începuturile și cum a ajuns el cunoscut în toată Europa? Haideți să aflăm numai degrabă! 

Tudor Vladimirescu s-ar fi născut în anul 1780 în comuna Vladimir din județul Gorj. Există, concomitent, surse istorice care susțin că el s-ar fi născut de fapt în județul Mehedinți, la Cerneți, într-o familie de moșneni. Deși inițial s-a crezut că tatăl lui Vladimirescu, Nicolae, avea pământuri și era înstărit, se pare că el era doar un om liber, foarte sărman. Atât de sărman, încât soția lui l-ar fi născut pe micul Tudor într-un bordei din satul gorjean Săliștea Săracă. Talentat, inteligent și ambițios din fragedă copilărie, Tudor s-a evidențiat în casa boierului Ioan Glogoveanu din Craiova, care l-a luat sub protecția sa și l-a sprijin să învețe carte cot la cot cu fiul lui, Nicolae Glogoveanu. 

Evoluția și ascensiunea pe treapta socială a copilului sărac dintr-un sat oltenesc a fost rapidă, însă nu lipsită de eforturi. Învățând de la boierii Glogoveni, a început să practice comerțul cu vite și cereale, și să cumpere tot mai multe pământuri. Așa s-a îmbogățit, apoi, i-au încolțit în suflet ideea de emancipare a românilor și un dispreț tot mai mare față de stăpânitorii turci. 

Un prim pas în idealurile sale revoluționare l-a reprezentat înscrierea lui Vladimirescu în armata pandurilor, completată cu participarea sa la sângerosul război ruso-turc (1806-1812), evident, de partea Rusiei. Mândru să se alăture creștinilor în nesfârșitul lor război contra musulmanilor, sacrificiile sale de pe front n-au fost nicidecum în van. După încheierea conflictului armat, pandurul de la Jiu, avansat între timp la rangul de locotenent, a fost recompensat de ruși cu Ordinul Sfântului Vladimir, Clasa a-III-a. 

Treptat, a început să-și creeze contacte la nivel înalt în Imperiul Țarist, Austria și Grecia. În cele mai prestigioase cercuri europene, domnul Tudor Vladimirescu, de acum boier bogat, cultivat și cunoscător a trei limbi străine, începea să fie perceput drept viitorul eliberator al Țării Românești de sub suzeranitate otomană. Congresul de Pace de la Viena (1814-1815) l-a găsit chiar în capitala Austriei, unde Nicolae Glogoveanu îl trimisese să încheie câteva formalități legate de moștenirea nevestei lui, Elena, fiica boierului Costache Ghica, recent decedată. Despre Elena, femeie nespus de frumoasă și de cultă, se spune că ar fi fost chiar amanta lui Vladimirescu, timp de mai mulți ani. Ba chiar ar fi avut împreună și un copil, pe mezina familiei Glogoveanu, Maxincuța. 

Unele surse arată și ipoteza șocantă potrivit căreia soția lui Glogoveanu nu l-ar fi înșelat doar pe Nicolae cu Tudor, ci pe amândoi bărbații cu caimacamul Craiovei. Furios și gelos pe pandur, caimacamul ar fi pus soldații pe urmele lui. Astfel a ajuns Tudor să părăsească Țara Românească și să se înroleze în războiul ruso-turc. Durerea lui ar fi fost cu atât mai mare cu cât la întoarcere, Elena lui se stinsese deja din viață, la mii de kilometri distanță de dragostea lor interzisă. 

Întors din război, Tudor a devenit ținta numărul unu pentru sultanul Imperiului Otoman, Mahmud al-II-lea, care îl voia mort cu orice preț. Iscoadele turcilor din Gorj l-au căutat înnebunite și, negăsindu-l, au tăiat capul unui țăran și i l-au trimis sultanului la Istanbul, asigurându-l că cel mort era eroul de la Jii. 

În realitate, Vladimirescu nu doar că supraviețuise asaltului otoman, dar simultan îi cunoștea la Viena pe eteriști, inițiatorii mișcării de eliberare a Greciei, cei care i-au amplificat și lui intențiile revoluționare. A păstrat legătura cu ei și a revenit în țară, unde și-a urmat planul de ridicare la arme a norodului pentru înlăturarea domnitorilor fanarioți. Ura sa față de aceștia s-a propagat asemeni unui foc neostoit în 1819, după ce Tudor și-a pierdut o altă mare iubire. 

În noaptea logodnei lui Tudor cu Florica Jianu, sora pandurului Iancu Jianu, oamenii serdarului Stoica, guvernatorul Olteniei numit de otomani, au capturat-o și au violat-o pe logodnica lui Vladimirescu. Batjocorită, cu onoarea terfelită, biata fată a încetat din viață câteva zile mai târziu. Despre tragedie ne povestește A. Caragea, cu următoarele cuvinte : Guvernatorul Olteniei, serdarul Stoica, omul otomanilor, a decis să strice petrecerea celor două familii și să dea o palmă <<câinelui de Vladimirescu>>, cum îi spunea el. Fără să știe ce-l așteaptă, Tudor se pregătea de nuntă și renunțase la obișnuitele sale gărzi înarmate. Astfel, în noaptea logodnei, Florica a fost răpită și violată de monstruosul serdar. A fost găsită câteva zile mai târziu, murind în brațele logodnicului său, din cauza șocului cumplit pe care l-a suferit”.  

La Mănăstirea Surpatele din Vâlcea, Tudor și Iancu au îngropat-o pe Florica în mare jale, dar răzbunarea n-a mai întârziat decât câteva ceasuri. Pandurii de la Jiu l-au prins la rândul lor pe Stoica, eliminându-l în stil mafiot, direct pe mormântul fetei. Totodată, s-a declanșat revolta pusă la cale de revoluționarul valah împotriva turcilor și a tuturor celor care le apărau interesele în Țara Românească. 

În urma semnării „Proclamației de la Padeș“, ce îndemna țăranii la luptă și împotriva nedreptăților sociale, Vladimirescu a intrat în conflict cu boierii, care au încercat să-l oprească din nebuneasca lui ascensiune. Pentru a nu le da bănuieli turcilor privind urzelile sale, pandurul i-a ținut departe de orice veste, liniștindu-i prin diplomație. În paralel, apogeul său se apropia cu pași repezi. 

În primăvara anului 1821, impulsionat de mișcările eliberatoare din Grecia, Spania, Italia și Portugalia, Tudor cu armata sa au luat cu asalt Bucureștiul, răsculându-se. Conducătorul pandurilor, susținut și de popor, nu a întârziat să se proclame domn al Țării Românești. Viitorul țării poate ar fi sunat mai bine dacă revoluția de la 1821 ar fi căpătat proporții mai importante, capabile să finalizeze autodeterminarea românilor. Dar comploturile țesute în jurul lui Tudor Vladimirescu i-au stat în cale, dându-l în mod barbar pe mâna Morții. În noaptea de 27 spre 28 mai 1821, șefii grupării Eteria, căreia istoria i-a atribuit inclusiv însușiri mistice și similitudini cu Masoneria, l-au capturat pe Tudor prin trădare și l-au ucis prin decapitare, la Târgoviște. Mai exact, omul Eteriei, ucigașul eroului nostru oltean, a fost Vasile Caravia, bețiv notoriu, supranumit „Monstrul de la Galați“. După îngrozitoarea crimă, corpul revoluționarului a fost azvârlit într-o fântână, fiind de negăsit până în ziua de astăzi. 

În accepțiunea tradițională, Tudor Vladimirescu este simbolul revoluției românești, al iubirii de patrie și al naționalismului eliberator de neam. În credința populară, se spunea că eroul de la Jii ar fi fost însemnat cu „spicul grâului pe piept”, semn al succesului în viață și al unei personalități remarcabile. În cinstea lui s-au compus cântece, balade, poezii, s-au bătut monede și s-au turnat filme. Figura lui a fost intens romanțată și îndelung analizată pe parcursul timpului, așa cum se întâmplă, de fapt, cu toți eroii români și nu numai. La final, Tudor rămâne un erou trădat de drama lui personală. Noi, în schimb, ne amintim de el cu emoție, solemnitate și respect. Și citim azi, ca un omagiu, câteva file prețioase din viața celui care a dat cândva speranță celor asupriți… Tudor Vladimirescu, un nume, o legendă, un suflet nemuritor!        

S urse articol :
 

https://www.ferratumbank.ro/blog/drama-lui-tudor-vladimirescu-sotia-i-fost-ucisa-noaptea-nuntii


   http://universulolteniei.ro/2021/01/02/tudor-domnul-roman-fara-mormant-si-tragedia-iubirilor-sale/

   https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/ce-stiati-si-ce-nu-despre-tudor-vladimirescu-de-ce-a-fost-asasinat-domnul-tudor
   https://adevarul.ro/locale/targu-jiu/copilaria-tudor-vladimirescu-s-a-nascut-intr-un-bordei-tatal-era-emigrant-ardelean-stabilit-oltenia-1_562a9e17f5eaafab2cf8bfba/index.html 
Doamne și domnițe, jupânițe și amante ale domnitorilor români, Cornel Bîrsan, Editura Librex, 2017. 
Tudor Vladimirescu și mișcarea eteristă în Țările Române 1821-1822, Andrei Oțetea, Editura Științifică, 1971.
https://destepti.ro/legendele-martisorului
https://www.libertatea.ro/stiri/legenda-martisorului-tu-stii-care-este-povestea-snurului-alb-rosu-1301041
https://www.gorjonline.ro/traditii-si-obiceiuri-de-martisor-ce-trebuie-sa-nu-faci-in-prima-zi-din-martie/