9 Februarie 2022 / Delia Mitroi

Valentine's Day versus Dragobete. Similitudini și diferențe, de pe Valea Bistriței până în America

Gorjul este o zonă încărcată de tradiții și de superstiții, o regiune care a păstrat intacte datinile străbune, timp de secole întregi. Una dintre cele mai frumoase sărbători laice practicată cu mândrie și cu pasiune de gorjeni este aceea a Dragobetelui, cunoscută și sub numele de „Sărbătoarea Iubirii”. Despre Dragobete, tinerii spun că ar fi varianta autohtonă a Valentine’s Day („Ziua Îndrăgostiților” la americani, împrumutată cam peste tot în lume). Mulți dintre ei nu cunosc însă originalitatea și frumusețea obiceiurilor arhaice moștenite din generație în generație, ce leagă satul românesc și conceptul de „dragoste” de data de 24 februarie. 

Dacă Ziua Sfântului Valentin este de proveniență catolică și în România este celebră abia de prin anul 2000, Dragobetele are obârșii păgâne și primitive, datând pe plaiurile românești de pe vremea dacilor. Totuși, vom vedea că, în ciuda diferențelor legate de culturile pe care le reprezintă și a comercialității care învăluie în prezent Valentine’s Day, sărbătoarea autohtonă de pe 24 februarie și cea occidentală de pe 14 februarie comportă câteva  similitudini. 

Pentru că suntem în luna februarie, iar românii țin ambele festivități în cinstea dragostei, în rândurile următoare, îmi propun să găsesc și să argumentez o serie de puncte comune între Ziua Sfântului Valentin și Dragobotele autohton. Ca toți românii, și gorjenii s-au adaptat modelului de comportament occidental, integrându-se foarte bine în tendințele globalizării, mai ales în privința sărbătorii moderne „încununate” cu inimioare roșii. Iar pe Valea Bistriței, luna lui „Făurar” aduce în fiecare an un omagiu iubirii. 

Între tradițiile gorjene de 24 februarie, regăsim una potrivit căreia femeile trebuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase tot anul. De asemenea, o altă practică se referea la strânsul și topitul zăpezii în vase, cu scopul de a o folosi ulterior în farmece și descântece de dragoste. Mai mult, fetele nemăritate erau îndemnate să-și pună busuioc sub pernă pentru a-și visa alesul. 

O primă similaritate între cele două festivități constă chiar în ideea lor de bază, și anume preaslăvirea dragostei și a îndrăgostiților. Aceștia din urmă sunt, încă din timpuri străvechi, favoriții divinității – cei mai fericiți oameni de pe Pământ. Iubirea este nucleul ambelor sărbători, este motivul pentru care acestea au fost inventate. 

A doua asemănare majoră se referă la cele două ființe fabuloase cărora le-au fost închinate atât Valentine’s Day, cât și Dragobetele. Sărbătoarea catolicilor gravitează în jurul adevăratului Sfânt Valentin, un preot roman creștin din secolele II-III d.Hr., care cununa pe ascuns cupluri în religia creștină, pe timpul împăratului Claudiu al-II-lea, fiind persecutat și condamnat la moarte din această cauză. Totodată, sărbătoarea românească a iubirii îl are în centru pe Dragobete, despre care circulă două legende diferite. Unii etnologi și cercetători susțin că Dragobete ar fi fost fiul Babei Dochia, pe când alții consideră că el ar fi fost mai degrabă un zeu al fertilității în cultura geto-dacică. Tradus din slava veche, termenul „Dragobete” semnifică „a fi drag”. 

Tradițiile din zona Olteniei cu ocazia Dragobetelui datează din vremuri străvechi. Obiceiuri precum împerecherea animalelor în acea zi, alergatul fetelor sau faimoasa cutumă „Dragobetele sărută fetele” (fetele erau alergate prin păduri de băieții cărora le erau dragi, iar dacă se lăsau prinse, erau sărutate de către aceștia) se țin din ce în ce mai rar în actualitate, în detrimentul practicilor moderne care au luat amploare în special de Valentine’s Day. Puțină lume știe, însă, faptul că în urmă cu multe secole, și la popoarele occidentale se obișnuia ca băieții să curteze intens fetele în luna februarie, iar animalele să fie lăsate slobode pentru a se împerechea. Atât în țările române, cât și în unele state catolice (de exemplu, în Anglia), în Evul Mediu, se considera că singurătatea în zilele de Dragobete, respectiv de Sfântul Valentin, ar fi adus ghinion pentru un an întreg fetelor nemăritate și flăcăilor neînsurați. De aceea, tinerii erau încurajați prin tot felul de ritualuri să se apropie unii de alții și se pregăteau, astfel, viitoarele căsătorii din comunitate. 

Dacă obiceiurile românești pentru sărbătoarea de 24 Februarie și-ar fi tras seva din riturile dacilor din urmă cu două milenii, cele vest-europene s-ar fi inspirat din cutumele manifestate cu ocazia Lupercaliei, festival roman păgân închinat zeului fertilității și al agriculturii, Faunus, cunoscut și sub denumirea de Remus. Cu timpul,  sub presiunea Bisericii Catolice extrem de puternice în Evul Mediu în Europa Occidentală, sărbătoarea iubirii a fost redirijată pe cinstirea sfântului martir Valentin.  

Spre deosebire de Sfântul Valentin, figură sacră beatificată de Biserica Catolică, Dragobetele nostru are, în mod clar, influențe și caracteristici păgâne. Exceptând accepțiunile clasice ale acestei ființe mitice, amintite mai sus, credința veche românească asocia Dragobetele unui tânăr frumos și nemuritor, pe jumătate înger, pe jumătate om, care aducea dragostea în casele unde era primit. Când afecțiunea acestui erou supranatural devenea tot mai pătimașă și mai distructivă, el era transformat din înger în demon. Această nouă interpretare mă duce cu gândul la mitul Zburătorului, unul dintre miturile fundamentale ale poporului român. Acest mit constituie o tematică abordată în literatura cultă, celebră în special prin poezia „Luceafărul”, a lui Mihai Eminescu. Potrivit legendei, Zburătorul este o entitate supranaturală, care ia chipul unui tânăr bărbat cu păr bălai, nespus de frumos și de seducător, pentru a le vizita noaptea pe fecioarele românce. Acest demon cu chip uman simbolizează erotismul și sexualitatea. 

Astăzi, superstițiile și datinile strămoșești se pierd adesea în uitare, când tinerele generații preferă mai mult să trăiască clipa decât să citească și să-și amintească despre trecut. Și dacă trecutul este mai romantic prin definiție, mai profund și mai bogat din punct de vedere cultural, prezentul, sufocat de superficialitate, tinde să se lase copleșit de consumerismul orchestrat de globalizare. Astfel că, locul tradițiilor populare de Dragobete a fost luat de bomboanele de ciocolată în formă de inimioare, de lumânările parfumate și de darurile personalizate pe care românii și le oferă mai frenetic de Valentine’s Day decât de sărbătoarea noastră națională a dragostei. Mediatizarea și comercializarea zilei americane de 14 Februarie a devenit atât de extinsă, încât unele cupluri tinere, născute după anul 2000, aproape că nici nu își mai amintesc de semnificațiile Dragobetelui.
   
Fundația „Valea Bistriței” respectă, păstrează și promovează patrimoniul cultural al României. Sărbătoarea de 24 Februarie este o parte importantă a acestuia, iar puterea ei simbolizează veșnicia iubirii. În pofida multor speculații, trebuie să înțelegem că Valentine’s Day nu este un „rival” al Dragobetelui. Din contră, există o suită de aspecte pe care cele două sărbători le au în comun. Iar faptul că ele se celebrează la date diferite ar trebui să ne bucure, fiindcă avem șansa de a le respecta pe amândouă. Dincolo de toate, indiferent de zilele oficiale naționale sau internaționale ale iubirii, în sufletele noastre, sentimentul de iubire ar trebui omagiat în fiecare zi.       

S urse articol: https://www.igj.ro/social/traditii-si-evenimente-de-dragobete.html
https://sites.google.com/site/httpmadalina02yahoocom/obiceiuri-si-traditii-in-gorj
https://www.primatv.ro/stiri/virale/dragobete-de-unde-a-aparut-si-ce-traditii-aducea-19655543 https://ppli.ie/1749-2/ https://mythologica.ro/miturile-romanilor-miorita-zburatorul-mesterul-manole/ https://www.history.com/topics/valentines-day/history-of-valentines-day-2