La 26 de kilometri Nord-Vest de municipiul Târgu Jiu se află Peștișani. Comuna lui Brâncuși. Stațiune turistică de interes local. Un paradis natural, în care clopoțelul înflorește ca nicăieri altundeva. Un loc unde liliacul mic cu potcoavă, specie protejată și-a găsit pestera propice pentru a supraviețui în zilele și noptile geroase de iarnă.
Un loc în care interesele de afaceri și neputința autorităților sunt pe cale să îl transforme într-o carieră uriașă de calcar, pe o suprafață de aproximativ 19 hectare.
Ce a făcut firma care vrea să exploateze calcar in aria protejată? Un drum de acces și exploatare începută fără acord de mediu sau autorizație de mediu.
Ce fac localnicii? Se tem de ceea ce va însemnă o carieră, la câțiva zeci de metri de casele lor, zeci de camioane grele și un concasor de mare capacitate ce va genera zgomot infernal ți praf la fiecare adiere de vânt.
Ce face primarul comunei? Ne arată terenurile pe care le deține chiar dânsul în zona de licență. Și nu prea vrea publicitate: „am avut delegații de jurnaliști străini, de turism și am zis că nu mă interesează să îmi facă ei, în zona mea (...) prea mare publicitate, că nu vreau să le INFESTEZ cu prea mulți turiști“.
Peștișani. Stațiune turistică. Arie naturală protejată.
Mai multe detalii le puteți obține vizualizând reportajul realizat de domnul reporter Claudiu Postelnicu.